Poveste cu bun gust
Nutric Sănătos SRL este o afacere 100% românească care vrea să redefinească stilul de viață al românilor din orașele mici, oferindu-le o alternativă sănătoasă și economică pentru mesele de zi cu zi. Nutric pregătește și livrează mâncare tradițională pentru masa de prânz în două orașe din Bărăgan (Țăndărei și Fetești) și se pregătește să deschidă, cu ajutorul BCR Social Finance, a treia locație, dintr-o serie de 70 în toată țara, porivit planului de business.
Având motto-ul "Mănâncă bine. Trăiește bine. Cheltuiește mai puțin", afacerea demarată în urmă cu 1 an își propune să aducă în comunitățile mici un concept nou în care membrii acestora să fie în prim-plan, în funcție de nevoile și preferințele acestora. La prețuri comparabile sau mai mici decât ale marilor lanțuri de fast-food, Nutric promite un meniu zilnic cu 2 feluri din bucătăria românească, proaspăt gătite cu cât mai multe ingrediente provenite de la producătorii locali.

Impactul social al afacerii Nutric Sănătos
Dincolo de aspectul sănătos al meselor zilnice, conceptul Nutric Sănătos SRL se bazează pe crearea de locuri de muncă pentru bucătarii aflați în risc de excluziune socială din diverse motive (dizabilități, vârstă, etnie, etc.), oferindu-le dreptul la o viață normală.
Dan este bucătar încă din prima zi în prima locație Nutric, cea din Țăndărei. El suferă de hipo-acuzie și a fost pentru o lungă perioadă de timp lucrător în construcții, desi și-a dorit toată viața să gătească într-o bucătărie profesională. Cu ajutorul Nutric Sănătos a reușit să se reprofileze și să activeze în domeniul visat, mai ales în condițiile în care nu a găsit anterior deschidere în alte companii din cauza deficienței sale de auz.
"Nici n-aș fi putut să-mi imaginez ce satisfacție ai când vezi direct rezultatul muncii tale și când poți să gătești pentru atâția oameni așa cum ai găti pentru tine și familia ta. Faptul că simt mulțumirea oamenilor în comentariile și aprecierile de pe Facebook mă face să mă simt util și parte importantă din comunitate." spune Dan Negrău, 43 ani, bucătar Nutric Sănătos.

Finanțarea oferită de BCR Social Finance pentru dezvoltare
În acest moment Nutric Sănătos are 2 locații active (Țăndărei și Fetești), iar cu ajutorul finanțării BCR Social Finance IFN se va deschide o a 3-a locație în Slobozia. Creditul oferit de BCR Social Finance însumează 50.000 RON pe o perioada de 48 luni, cu costuri preferențiale / adaptate – având în vedere impactul social create de business în comunitate.
Pe lângă crearea de locuri de muncă în Slobozia, business-ul Nutric Sănătos intenționează să promoveze valorile necesare unui trai mai bun în comunitate, dorind să aducă la aceeași masă oamenii care au nevoie de ajutor și pe cei care pot ajuta la rândul lor și se pot implica în comunitate.
Finanțarea oferită de BCR Social Finance sprijină demersurile economice necesare dezvoltării business-ului, pentru achiziția de aparatură și echipamente necesare pentru amenajarea noii locații.
Testimonial Nutric Sănătos
“Decizia noastră de a accelera parcursul Nutric Sănătos cu ajutorul BCR Social Finance credem cu convingere că vă ajuta la o dezvoltare mai rapidă a afacerii și la o claritate mai mare a următorilor pași pe care ni i-am propus. Finanțarea pentru a treia noastră locație ne degrevează de o parte din muncă și ne ajuta să ne focusam pe strategia de ansamblu pe care am gândit-o pentru creșterea din următoarea perioadă. Cu siguranță pentru noi a contat foarte mult imaginea și numele partenerului ca factor de încredere. Însă și mai mult au cântărit rapiditatea cu care a decurs întreg procesul de finanțare BCR Social Finance și ușurința cu care am putut parcurge toate etapele.
Mai important însă a fost faptul că am găsit o deschidere extraordinară și o disponibilitate cum nu am văzut în perioada în care am prospectat piața de creditare. O să vă dau aici un exemplu: reprezentanți ai BCR Social Finance au fost dispuși să cunoască realmente afacerea și oamenii din spatele ei, dincolo de cifre, și au vizitat cele două locații Nutric de până acum ca să înțeleagă mai bine întregul mecanism care o pune în mișcare. Tocmai de aceea planul nostru este să continuăm această colaborare și în următoarele etape din parcursul stabilit. Ce credem noi este că orice business aflat în stadiul nostru de dezvoltare și nu numai ar avea de beneficiat de pe urma unui astfel de parteneriat.” a declarat Dan Mărculescu, proprietar Nutric Sănătos.

Grija pentru clienți
Clienții Nutric sunt oamenii din orașele mici care își doresc o viață mai ușoară și mai mult timp pentru ei sau familiile lor. O altă categorie o reprezintă bătrânii care utilizează tichete sociale din programul "Masa caldă" sau cei ai căror copii nu sunt fizic aproape, dar își doresc să îi știe bine hrăniti și sănătoși. Printre clienții obișnuiți regăsim elevi, mame, angajați din diverse domenii, pensionari.
Mulți dintre ei au integrat deja Nutric în stilul lor de viață, 65% dintre comenzi venind zilnic de la aceiași clienți, iar un alt procent, de 25%, revin la fiecare 2-3 zile.
Nutric Sănătos încearcă să le ofere clienților mai multă atenție, calitate în servicii, cât și produse, într-un mod profesionist și prietenos.

Planuri de viitor ale afacerii
Planurile de dezvoltare pentru Nutric Sănătos au în vedere și crearea de impact social în comunitățile în care se deschide câte un restaurant, și nu doar prin angajarea persoanelor din categorii vulnerabile. Nutric Sănătos și-a manifestat dorința de a închega comunități unite, în care faptele bune să poată fi făcute cu ușurință de oricine și-ar dori să se implice: fie prin comandarea unui meniu în plus care să fie donat, fie pe baza de voluntariat în activitățile pe care le vă întreprinde compania la cămine de bătrâni sau case de copii. Nutric Sănătos crede că mentalitatea pozitivă se construiește la nivelul fiecărei comunități, cu răbdare și implicare, iar faptele bune pot fi realizate nu doar de corporații mari, ci și de afacerile mici și oamenii din jurul acestora.
Puteți urmări dezvoltarea afacerii pe www.nutric.ro, iar dacă doriți o ofertă financiară personalizată pentru propria afacere contactați-ne prin formularul de Consultanță Gratuită de pe www.BCR-SocialFinance.ro